Pasul 5:

Obiectivele turistice din Maramureș

Mănăstirea Bârsana

Mănăstirea Bârsana

Biserica este situată în Maramureșul istoric, pe valea Izei. Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit „Părul Călugărului” de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. Biserica a fost mutată pe Valea Izei în jurul anului 1739 pe locul unui cimitir apărut după lupta cu tătarii de la 1717. 
Biserica a fost mutată a doua oară când a fost adusă în sat în jurul anului 1795 în mijlocul unui cimitir de victime din timpul ciumei mici de la 1742 sau de mai târziu[1]. Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influențat de stilurile baroc și rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parțial nivelat cu bucăți textile, fixate pe pereți și acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii. Ulterior, a fost adăugat, pe vest, pridvorul cu două niveluri și au fost lărgite ferestrele. În anul 1929 au fost tăiate ferestrele care încadrează ușa dintre naos și pronaos.
Închisoarea din Sighetu Marmației (numită și „Închisoarea Sighet”) a fost construită în 1897, când Transilvania încă făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.
După 1945, românii deportați sau prizonieri de război în Uniunea Sovietică, la repatriere, treceau prin Sighet. În 1948, după ce regimul comunist s-a consolidat, Sighetul a devenit o închisoare pentru oponenții regimului. La început aici au fost încarcerați elevi, studenți și țărani din Maramureș, unii din care încă mai locuiesc în Sighet.
În noaptea de 5/6 mai 1950, peste o sută de foști demnitari din întreaga țară au fost aduși la penitenciarul din Sighet. Printre aceștia se găseau miniștri, politicieni, academicieni, economiști, ofițeri, istorici și jurnaliști. Unii dintre ei au fost condamnați la pedepse grele iar alții au fost închiși fără nici un fel de proces (pedeapsă „adminstrativă”). Majoritatea dintre ei aveau peste 60 de ani. Multe figuri importante ale României interbelice au murit aici în arest, inclusiv liderul Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu.
Închisoarea Sighet

Închisoarea Sighet

Mocăniță

Mocăniță

Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cultural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă – pe lângă locomotive Diesel – până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.

Linia care a fost construită dupa ecartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca un eveniment trist. S-a făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care, de la Ovid Densușianu încoace, se predă că socoteau moartea ca un eveniment vesel. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică.
Cimitirul Vesel din Săpânța

Cimitirul Vesel din Săpânța

Sursă: ro.wikipedia.org